Fuziunea cu Dinamo Miliția care a ridicat Argeșul. A fost ordinul dictatorului poliției politice, temutul Alexandru Drăghici. Dezvăluirea de arhivă a unui fost fotbalist: „Au sărit oamenii în fața mașinii lui” | VIDEO FOTO EXCLUSIV

Fuziunea cu Dinamo Miliția care a ridicat Argeșul. A fost ordinul dictatorului poliției politice, temutul Alexandru Drăghici. Dezvăluirea de arhivă a unui fost fotbalist: „Au sărit oamenii în fața mașinii lui” | VIDEO FOTO EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Argeș și Dinamo, echipe născute din același părinte, Ministerul de Interne, se duelează în barajul pentru promovare/menținere în Superliga. ProSport vă prezintă o poveste neștiută din trecutul celor două formații, fuziunea care a lansat formația din Trivale spre fotbalul mare și rolul satrapului comunist Alexandru Drăghici în acest moment de cotitură.

FC Argeș și Dinamo se vor lupta, în dublă manșă, primul meci urmând să se dispute luni, 29 mai, de la ora 20.00, pe cel mai mare stadion al țării, Național Arena, pentru locul în Superliga din sezonul viitor. Barajul pentru promovare /  menținere în primul eșalon. Un obiectiv care se află în antiteză cu istoria confruntărilor dintre cele două cluburi care, în trecut, s-au duelat cu titlul pe masă.

Fuziunea care a ridicat Argeșul. La ordinul dictatorului poliției politice, Dinamo Miliția a fuzionat cu Dinamo Pitești. Temutul Alexandru Drăghici a fost artizanul mișcării

Rivale în prezent și în trecut, FC Argeș și Dinamo au același „părinte”. Ministerul de Interne. Din 1953 și până în 1967, argeșenii au purtat denumirea de Dinamo Pitești.

„O poveste începe, ca orice altă poveste, cu… a fost odată ca niciodată. Un club sportiv începe mai totdeauna cu o echipă de fotbal. Așa a început și asociația sportivă Dinamo – Pitești. Pe lângă această echipă iau ființă mai târziu secțiile de tir, șah și tenis de masă. În timp ce celelalte secții se înjghebează, fotbalul, care are la activul său o seamă de succese locale, în 1950 intră în campionatul orășenesc, iar după doi ani în cel regional. Completîndu-se cu elemente noi în anul 1955 reușește să se claseze pe locul 1 în campionatul regional, calificîndu-se, totodată, pentru campionatul republican C. Ulterior, prin mutarea echipei Dinamo Miliție, fotbalul dinamovist din Pitești este reprezentat și în categoria B”. Într-un limbaj de lemn, acesta este prezentarea „fotbalului dinamovist din Pitești” în almanahul prin care erau sărbătoriți 12 ani de la înființarea Clubului Sportiv Dinamo.

ProSport vă prezintă povestea începuturilor echipei din Trivale, un moment mai puțin știut de fanii din fotbalul românesc și chiar de cei ai „vulturilor”. Este vorba de o altă promovare. Din „C” în „B”. Mai precis, vorbim despre fuziunea Dinamo Miliție, cu Dinamo Pitești. Suntem în vara lui 1959, Dinamo Pitești evoluează în Divizia C, iar hazardul unei întâlniri neanunțate avea să schimbe istoria clubului din Trivale.

Ministrul de Interne al acelor vremuri, temutul Alexandru Drăghici, se deplasa cu mașina din Capitală spre Râmnicu Vâlcea. La Pitești, un pâlc de chibiți microbiști l-au întâlnit pe liderul comunist.

Ne sprijinim dezvăluirea în memoria infailibilă a lui Alexandru Vîlcov (83 ani), fotbalist, în acele vremuri, la Dinamo Miliția. Iar acest nume, Dinamo Miliția sau Dinamo 3 Miliția, avea să rămână imprimat în istoria alb-violeților.

„Echipa noastră de juniori (generașie provenită din Tineretul Dinamovist – Dinamo București) a devenit Dinamo Miliția. În Divizia C am dat un baraj de promovare și am urcat în B. Primul meci în B i-am bătut pe Craiova, aici, la București, jucam pe Obor. Și marți, după duminică, jucam duminica dimineața, a venit Drăghici, temutul ministru de interne. Ce s-a întâmplat, Alexandru Drăghici s-a dus la Râmnicu Vâlcea, nevastă-sa era de acolo. Și, când au trecut ăștia prin Pitești, au sărit oamenii în fața mașinii. „Ce vreți, mă?”. „Păi uite, vrem și noi echipă aici!”. „Păi nu aveți Dinamo Pitești?”. „Sunt puștii ăia din București și e păcat de ei, că mai e și Oborul în Divizia B”. Drăghici a răspuns că e în regulă și, joi, s-a făcut un trial pe Dinamo, l-au reținut pe Varga, portarul, pe unul Lovin, pe unul Barbu (n.r. Ion Barbu), viitorul stoper al naționalei și pe încă unul, patru, Bratu. Ăștia patru și restul echipei, echipa noastră. Să se ducă la Pitești. În momentul ăla, eu am ieșit la raport, la colonelul Petroșanu (n.r. fost președinte al Clubului Sportiv Dinamo) și i-am spus că, totuși, vreau să fac facultate. Și am rămas la Dinamo în lot până la 5 Ianuarie, când am urmat activitatea anului 60, cum era. Așa se naște FC Argeș… din a noastră echipă. Multă lume nu știe, dar eu le-am trăit, asta am trăit”, a dezvăluit Alexandru Vîlcov, într-un interviu de colecție acordat ProSport. 

  • URMĂREȘTE AICI REPORTAJUL DE COLECȚIE CU ALEXANDRU VÎLCOV (mărturia despre FC Argeș de la minutul 20:47)

 

Iar vorbele octogenarului sunt confirmate, chiar dacă nu au pretenția amănuntului, de site-ul argesfc.ro, care notează la secțiunea „Istorie”:

Va urma un campionat, 1957-1958, în care se va trece la sistemul competițional toamnă-primăvară. Acest sistem nu va fi prielnic, iar piteștenii, clasați pe locul al XII-lea, vor retrograda în campionatul regional. Dinamo a câștigat doar 9 partide, 3 au fost egale și 14 meciuri le-a pierdut, marcând 30 de goluri și primind 46. Seria a fost câștigată de Titanii Bucureșteni, urmând Metalul Târgoviște și Carpați Sinaia, în urma lui Dinamo s-au aflat Olimpia Giurgiu și Petrolul (Flacăra) Pitești. Cu antrenorul Jean Lăpușneanu la timonă, care îl înlocuiește pe Gheorghe Teodorescu, Dinamo Pitești, cu o ambiție renăscută și cu un lot întărit cu mai mulți tineri talentați, câștigă campionatul regional 1958-1959 și promovează în Divizia C. Iată lotul care a adus echipa în Divizia C: Velicu, Costache, Oancea (portari), Boldizar, Iatan, Georgescu (fundași), Stănescu, Anuțescu, Ștefănescu, Dinică (mijlocași), Milea, Paraschiv, Marin Traian, Ceaușu, Necșoiu, Emilian Niculescu, Cebuc, Vlad Lovin, Mașala (atacanți). Datorită reorganizării activității fotbalistice din România, Dinamo Pitești promovează în Divizia B, după fuziunea cu Dinamo 3 Miliția București. De la Dinamo Miliția au venit la Pitești, în vara anului 1959, jucătorii: Spiridon Niculescu, Radu Gh., V. Florescu, Florin Halagian, M. Haimovici, P. Valcan, Eugen Butnaru și Ion Barbu, un nucleu de jucători care va fi un atu în startul spre o nouă etapă competițională”.

Cine a fost Alexandru Drăghici? Fost șef al Ministerului de Interne, ministru al Securității Statului, dictatorului poliției politice

Alexandru Drăghici (foto jos) a fost unul dintre cei mai temuți lideri comuniști. Pentru început lider al organizației de partid din București, acesta a ajuns ministru de interne în 1952 și a fost implicat în înlăturarea și, mai apoi, lichidarea lui Lucrețiu Pătrășcanu. Drăghici, un apropiat al nucleului format de Gheorghe Gheorghiu Dej, s-a aflat tot timpul într-un război al orgoiilor cu cel care avea să preia puterea după moarte lui Dej, Nicolae Ceaușescu. Astfel, în 1968, Drăghici, care a mai deținut funcția de minsitru al Securității Statului, a simțit ura lui Ceaușescu și a fost tras pe linie moartă, fiind retrogradat din toate funcțiile deținute în aparatul de conducere pentru „greșelile din trecut ale partidului”, în fapt lichidarea lui Lucrețiu Pătrășcanu. Alexandru Drăghici a fost unul dintre pilonii „reeducării comuniste” din închisorile sau șantierele de muncă forțată în care au fost schilodiți sau și-au pierdut viața mii de români, deținuți politici.

În arhiva presei sportive a fost măcinată și pasiunea soției lui Alexandru Drăghici pentru fotbal. Cornel Dinu a povestit rivalitatea de gradenă dintre Marta Drăghici și Elena Ceaușescu. Nevestele satrapilor comuniști trăiau un adevărat duel la meciurile Steaua (CCA) – Dinamo și, de multe ori, orgoliile „țațelor” fiind greu de despărțit chiar în tribună.

Prin 1956 începuse să scoată capul la lumină Dinamo și erau celebrele derby-uri cu Steaua pe vechiul stadion ANEF, o arenă făcută de Carol al II-lea. Când se juca, ele, cele mai mari susținătoare – erau și tinerele și frumușele – dar, când le aveai lângă tine, Ferească Dumnezeu!, îți puneai cearceaful pe cap ca să nu vezi cu cine ai în față, erau Marta Drăghici, soția ministerului de interne, și Elena Ceaușescu, intelectuala de renume mondial.

Stăteau una lânga alta și se certau ca niște țate în buricul târgului pe o legătură de păstârnac. O dată, de două ori, de trei ori, iar Gheorghiu Dej, care totuși avea o educație interbelică – s-a jucat soarta cu noi, că la origine era pantofar, ca Ceaușescu, dar care totuși aveau un sentiment național incontestabil – a aflat. Cele două țațe, când vedeau câte vreo fază controversată, își puneau poalele în cap. A auzit Dej și i-a chemat pe Drăghici și Ceaușescu: „Băi, băieți, ne facem de râs! Țineți-vă nenorocirile acasă, că ne vede lumea. Din momentul acela, Drăghici și Elena Ceaușescu nu au mai avut ce să caute pe stadion”, a povestit Cornel Dinu, la ProSport Live, în urmă cu aproximativ doi ani.

 

 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Un FCSB-ist mi-a oprit maşina. Zice 'te-aş mânca'". Moment încheiat incredibil cu Şumudică: "A băgat pumnul în gură"
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×